Adrian Porumboiu a început cumpărăturile de vară la FC Vaslui şi a stabilit un buget-record de peste 14 milioane de euro pentru acest sezon.
Prima lovitură a fost aducerea portarului slovac Duşan Kuciak de la MSK Zilina. Porumboiu nu s-a uitat la bani şi a plătit suma de 800.000 de euro pentru transferul definitiv al acestuia la Vaslui: „Am mare încredere în el. Este un portar valoros. 800.000 de euro este suma pe care am plătit-o pentru transferul său. Am hotărât să spun cât s-a plătit pentru el ca să nu mai tot apară fel de fel de sume prin presă”.
Kuciak a intrat şi el în ritmul antrenamentelor conduse de Viorel Hizo şi speră să-şi câştige un loc de titular la Vaslui. „Nu vreau să spun prea multe acum. Îmi doresc să joc şi să-mi ajut echipa cât mai mult. Am învăţat primele cuvinte în limba română pentru a putea colabora pe teren cu noii colegi de echipă. Am debutat pentru Vaslui la un meci de pregătire şi cred că m-am descurcat destul de bine. Suntem abia la început, dar trebuie să ne pregătim serios pentru a ne atinge obiectivele”, a spus Kuciak la finalul partidei cu formaţia din Liga a III-a, Rapid Suceava, încheiată cu victoria vasluienilor, scor 5-0.
Am mare încredere în el. Este un portar foarte valoros. 800.000 de euro este suma pe care am plătit-o pentru transferul său Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui
|