Venirea lui Hugo Alcantara pare să-l fi scos pe Sandberg din planurile „Fălcosului”. Suedezul nu a jucat niciun minut în Austria şi va cere oficialilor să fie lăsat să plece. Concurenţa a devenit şi mai acerbă în lotul lui Andone după transferurile din această vară. Nemulţumiţi de aportul lui Sandberg şi Sousa în defensivă, clujenii l-au transferat pe Hugo Alcantara şi l-au readus la echipă pe Dorin Toma, împrumutat anul trecut la Gloria Bistriţa. Noul fundaş brazilian pare prima opţiune pentru postul de al doilea stoper, alături de „căpitanul” Cadu, iar Sousa devine prima rezervă. Astfel, Sandberg pare să fi sărit din schemă. „Nu ştiu cum va arăta viitorul meu. Deocamdată, este nesigur”, a admis ieri suedezul, care este decis să ceară explicaţii pentru faptul că nu a jucat niciun minut în amicalele cu Groclin şi Dinamo Kiev. „Domnul Andone nu mi-a spus absolut nimic în legătură cu faptul că nu am jucat. Normal că sunt îngrijorat, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla cu mine”, a mai spus fundaşul nordic. Sandberg pare să se fi săturat de situaţia confuză în care se află şi va cere în acest week-end explicaţii oficialilor din Gruia. Suedezul vrea să fie lăsat să plece dacă nu mai intră în planurile lui Andone. „Nu pot să spun nimic în acest moment. Voi avea o discuţie cu oficialii şi în câteva zile sper să ştiu mai multe”, a conchis suedezul.
|